Cercetătorii au descoperit că datele prezentate de către Sistemul de Răspuns al Transplanturilor de Organe din China (SRTOC) și de Crucea Roșie chineză urmează o formulă precisă, ceea ce sugerează că cele două seturi de date au fost fabricate și manipulate. De asemenea unele seturi de date au fost contradictorii sau neplauzibile, ceea ce sugerează că ele au fost manipulate pentru a se conforma cotelor prestabilite. Autorii au concluzionat că seturile de date de transplant au fost într-adevăr falsificate în mod sistematic și manipulate pentru a îndeplini obiective precise.

Studiul, publicat în prezent ca preprint, este supus unei proces de evaluare ştiinţifică de recenzie (peer review) în așteptarea publicării sale oficiale într-un jurnal medical.

Context

Începând din 2010, Republica Populară Chineză a fost implicată într-un efort de reformare a sistemului său de transplant de organe prin dezvoltarea unei infrastructuri voluntare de donare și alocare de organe. Acest lucru a impus o schimbare în achiziționarea de organe provenite de la deținuți și de la cei decedați pe când se aflau în custodia securității din China, la donatorii voluntari din spitale, declarați morți prin criterii neurologice și / sau circulatorii. Oficialii chinezi au anunțat că, de la 1 ianuarie 2015, donatorii din spitale ar fi singura sursă de organe. Acest studiu examinează disponibilitatea, transparența, integritatea și coerența datelor oficiale privind transplantul din China.

Metodele

Pentru a examina principalele seturi de date privind donarările de organe provenite de la persoanele decedate între 2010 – 2018 au fost utilizare metodele statistice criminalistice. Astfel, două seturi de date de la nivel central – publicate de Sistemul de Răspuns al Transplanturilor de Organe din China (SRTOC ) și Societatea Crucea Roșie din China – sunt testate pentru dovezi de manipulare, inclusiv conformitatea cu formule matematice simple, raporturi interne arbitrare, prezența unor artefacte de date aberante și verificarea încrucişată sistematică a tuturor datelor disponibile. Datele la nivel provincial din cinci regiuni sunt testate pentru coerență, consecvență și plauzibilitate, iar datele spitalicești individuale din aceste provincii sunt examinate pentru a asigura coerența cu datele de la nivel provincial.

Rezultatele

Datele SRTOC se conformează aproape cu precizie unei formule matematice (care mai întâi părea a fi un trinom general, dar cu date de confirmare suplimentare s-a dovedit a fi un simplu parametru pătrat), în timp ce datele provenite de la Centrul Crucii Roșii le oglindesc, deși imperfect. Analiza ambelor seturi de date sugerează fabricarea și manipularea datelor de către oameni. Au fost găsite artefacte de date contradictorii, implauzibile sau anormale în cinci seturi de date provinciale, sugerând că aceste date ar fi putut fi manipulate pentru a asigura conformitatea cu cotele centrale. Studiul aduce în discuție numeroase trăsături distincte ale sistemului actual de achiziționare și de alocare a organelor din China, inclusiv clasificarea eronată a donatorilor non-voluntari ca voluntari.

Concluzie

Dovezile indică falsificarea și manipularea sistematică a seturilor de date oficiale de transplant de organe și clasificarea greșită a donatorilor din China. Acest lucru are loc în paralel cu activitatea reală de voluntariat de transplant de organe, care este adesea stimulată prin plăți mari în numerar. Aceste constatări sunt relevante pentru interacțiunile internaționale cu sistemul chinez de transplant de organe.