Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă rezoluția “turismului pentru transplant”

Camera plenară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Adrian Grycuk / CC BY-SA 3.0 PL

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat recent o rezoluţie pe tema combaterii “turismului pentru transplant de organe” care trage un semnal de alarmă asupra fenomenului turismului pentru transplant, care implică pacienţi ce nu pot obţine organele de care au nevoie în ţările lor de origine, şi se duc în alte ţări, în special în China, pentru a cumpăra organe obţinute ilegal.

Rezoluţia APCE cuprinde 10 puncte pe care le redăm integral mai jos:

1. Turismul de transplant de organe este una dintre cele mai profitabile activităţi ilegale, fiind extrem de dificil de eradicat. Acest lucru se întâmplă din cauză că transplantul de organe este cel mai bun – şi deseori unicul – tratament de salvare a vieţii în cazul unui organ aflat în stadiul final de funcţionare. În timp ce numărul de transplanturi efectuate în lume a crescut în mod constant, nevoia pentru organe de transplant creşte de asemenea. Cererea depăşeşte cu mult ofertă.

2. Discrepanţa dintre nevoia de organe şi numărul disponibil al acestora îi determină pe unii pacienţi să încerce să cumpere organe obţinute ilegal, deseori acest lucru implicând deplasarea în ţări unde legile care interzic vânzările de organe sunt slab aplicate sau sunt marcate de breşe. Această practică a fost condamnată în mod consecvent şi uniform de către Consiliul Europei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi organizaţii profesionale precum Asociaţia Medicală Mondială şi Societatea pentru Transplanturi.

3. Declaraţia de la Istanbul defineşte “turismul pentru transplant de organe” ca fiind deplasarea efectuată în scopul realizării unui transplant, şi include: traficarea de persoane în scopul prevelarii organelor; traficarea de organe; sau situaţia în care resursele (organe, profesionişti şi centre de transplant) devotate furnizării de transplanturi către non-rezidenţi subminează abilitatea ţării de a oferi servicii de transplant pentru propriii cetăţeni. În această privinţă, este necesar să definim în mod clar, în legile naţionale ale ţărilor, condiţiile transplantului pentru rezidenţi şi non-rezidenţi.

4. Atât la nivel global cât şi la nivel european, există în vigoare Convenţii ratificate la scară largă ce conţin mecanisme de monitorizare eficiente pentru combaterea traficului de persoane, inclusiv în scopul prelevării de organe. Consiliul Europei a elaborat, de asemenea, Convenţia împotriva Traficului de Organe Umane (CETS Nr. 216), care constituie singurul cadru legal internaţional ce adresează traficul de organe. Convenţia a intrat în vigoare pe data de 1 martie 2018 însă, până acum, a fost ratificată doar de nouă state membre UE şi Comitetul său al Părţilor încă nu a fost creat. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia Drepturilor Omului şi a Demnităţii Fiinţei Umane cu privire la aplicarea biologiei şi medicinei, Convenţia privind Drepturile Omului şi Biomedicină (ETS Nr. 164) şi Protocolul său Suplimentar privind Transplantul de Organe şi Ţesuturi de Origine Umană (ETS Nr. 186) stabilesc principiul conform căruia corpul uman şi părţile sale nu ar trebui, ca atare, să genereze câştiguri financiare.

5. Din păcate, în ciuda acestui cadru legal solid, turismul pentru transplant de organe continuă, inclusiv în Europa şi în China, deşi amploarea sa nu este ştiută foarte bine. Turismul pentru transplant de organe ar putea implica utilizarea de organe provenite de la persoane decedate (care poate nu şi-au dat consimţământul în mod corespunzător, aşa cum se întâmplă în cazul deţinuţilor executaţi în China sau ale căror organe au fost donate în mod corespunzător dar, ulterior, au fost folosite în mod ilegal de către doctori pentru a oferi servicii de transplant unor pacienţi care nu se califică pentru a primi organele în baza programelor naţionale de transplant sau pentru a oferi acele servicii în centre care servesc “turiştii pentru transplanturi”) sau ar putea implica, în cea mai intensă şi oribilă formă a sa, organe provenite de la persoane în viaţă.

Vânzătorii de organe provin deseori din rândul celor mai sărace pături ale societăţii (inclusiv imigranţi şi refugiaţi). De regulă, ei cooperează doar din cauza situaţiei lor financiare disperate şi din cauză că sunt induşi în eroare cu privire la natura operaţiei şi consecinţele renunţării la un organ. Rapoarte medicale privind starea sănătăţii a turiştilor pentru transplant reîntorşi în ţările lor subliniază faptul că turismul pentru transplant de organe afectează, de asemenea, în mod frecvent şi interesele recipienţilor, ale familiilor lor şi comunităţilor din care provin aceştia. Combinat cu sacrificiile financiare pe care le-au făcut pentru a obţine un organ, turiştii pentru transplant se expun, astfel, la un risc real de a fi ei înşişi exploataţi sau de a suferi consecinţe severe privind sănătatea. Singurele profituri sunt obţinute de profesionişti ai sănătăţii corupţi, intermediari şi alţi criminali. Totuşi, aceste profituri sunt uriaşe şi, deseori, există un risc redus pentru aplicarea de pedepse.

6. O abordare holistică este necesară pentru soluţionarea problemei turismului pentru transplant de organe. La rădăcina sa, există nevoia reducerii discrepanţei dintre cerere şi ofertă de organe, în condiţiile în care numărul persoanelor disperate care au nevoie de un organ doar va creşte în viitor.

7. Adunarea Parlamentară recomandă prin urmare ca statele membre ale Consiliului Europei:

7.1. să semneze, să ratifice şi să implementeze toate convenţiile globale şi ale Consiliului Europei ce sunt relevate: Protocolul pentru Prevenirea, Suprimarea şi Pedepsirea Traficului de Persoane, în Special Femei şi Copii, suplimentând Convenţia ONU împotriva Crimei Organizate Transnaţionale, Convenţia Consiliului Europei privind Drepturile Omului şi Biomedicină şi Protocolul său Adiţional privind Transplantul de Organe şi Ţesuturi de Origine Umană, Convenţia Consiliului Europei privind Acţiunea împotriva Traficului de Fiinţe Umane (CETS Nr. 197) şi Convenţia Consiliului Europei împotriva Traficului de Organe Umane;

7.2. să dezvolte şi să îmbunătăţească programele pentru transplant existente în conformitate cu exemple de bune practici, prin educaţie profesională şi pregătire şi colaborare pe cuprinsul statelor, cu scopul de a obţine o autosuficienţă naţională în cazul donării şi transplantului de organe: acest lucru poate implica crearea şi furnizarea de resurse pentru Organizaţii Naţionale de Transplanturi, pregătirea profesioniştilor în cazul donaţiilor survenite în urma decesului pentru a maximiza detectarea potenţialilor donatori de organe, numirea de “coordonatori de donatori” pentru transplanturi în fiecare spital în cadrul secţiilor de terapie intensivă, şi dezvoltarea şi optimizarea programelor conforme cu etica privind donările de organe de la donatorii vii;

7.3. dezvoltarea şi implementarea de strategii de prevenire în funcţie de populaţie pentru a preveni (şi trata) cedarea organelor în primul rând, prin, de exemplu, încurajarea unui mod de viaţă sănătos şi furnizarea de servicii de sănătate universale;

7.4. îmbunătăţirea monitorizării transplanturilor prin eforturi interguvernamentale, în Europa şi la nivel global, prin adoptarea unor mecanisme cuprinzătoare de urmărire a donatorilor şi recipienţilor de organe, inclusiv la nivel transnaţional; înregistrarea informaţiilor privind activităţile de transplantare la nivel transnaţional, inclusiv prin aderarea la Reţeaua Internaţională a Punctelor Focale Naţionale pentru Călătoriile destinate Transplanturilor şi prin furnizarea de informaţii către Bazele lor de date internaţionale privind Călătoriile pentru Transplanturi; aplicarea sistemelor internaţionale pentru recomandări înaintea tuturor deplasărilor efectuate în scopul transplantului de organe; şi informarea şi pregătirea profesioniştilor din domeniul sănătăţii, judiciar şi din alte domenii în legătură cu rolurile lor în recunoaşterea, prevenirea şi combaterea turismului pentru transplanturi de organe;

7.5. combaterea eficientă a traficului de fiinţe umane destinat prelevării de organe şi a traficării organelor, inclusiv prin cooperare transnaţională şi internaţională, precum şi asigurarea de protecţii, compensaţii şi asistenţă corespunzătoare pentru victime (aşa cum este stipulat, printre altele, în Convenţiile privind Traficul de Persoane şi Traficul de Organe), inclusiv prin închiderea breşelor legale şi aplicarea de sancţiuni legale convingătoare, printr-o colaborare intensificată între organismele de monitorizare, organizaţiile profesionale şi agenţiile de aplicare a legii, şi prin întărirea parteneriatelor dintre actori globali (de exemplu Biroul ONU pentru Droguri şi Crime (UNODC), Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (HCR), OMS, Interpol), actori regionali (de exemplu, Consiliul Europei, OSCE, Europol, Eurojust), actori profesionişti (de exemplu, Asociaţia Medicală Mondială, Societatea pentru Transplanturi, Societatea Internaţională de Nefrologie), ONG-uri şi alţii (de exemplu, Grupul Custode al Declaraţiei de la Istanbul).

8. În lumina celor de mai sus, Adunarea consideră că există o nevoie urgentă pentru consolidarea rolului Parlamentelor naţionale asupra abordării problemei turismului pentru transplant de organe. Adunarea invită Parlamentele să promoveze o sensibilizare a publicului, să adopte legi relevate şi să ratifice instrumentele legale internaţionale, şi să monitorizeze implementarea lor efectivă.

9. În contextul naturii globale a fenomenului turismului pentru transplant de organe, Adunarea invită toate statele interesate să se alăture luptei, şi în special statele cu statut de observator din cadrul Consiliului Europei şi statele ale căror parlamente deţin statut de observator sau partener pentru democraţie în cadrul Adunării sunt invitate să facă acelaşi lucru şi, îndeosebi, să acceadă la Convenţiile relevate ale Consiliului Europei care sunt deschise pentru ele.

10. În cele din urmă, Adunarea recomandă statelor membre să exercite o anumită precauţie când e vorba de cooperarea cu Sistemul de Răspuns pentru Transplanturi de Organe al Chinei şi cu Societatea Crucea Roşie din China, în baza unui studiu recent care aruncă îndoieli asupra credibilităţii reformei Chinei în cazul transplanturilor de organe.