Miss World Canada şi realităţile drepturilor omului

Dacă Anastasia Lin, recent încoronată ca Miss World Canada şi pretendentă la titlu de Miss World, ar fi avut 50 de ani şi ar fi cântărit 70 de kg, ea nu ar fi atras nici măcar o scânteie din atenţia pe care a atras-o pentru cauza ei.

Dar asta nu înseamnă că sprijinul pentru drepturile omului şi cauza ei este dreaptă… doar pentru că este “a babe.” (Nici nu înseamnă că cauza ei ar fi fără valoare dacă ea ar fi fost acea femeie de 70 kg-de-o-vârstă-certă).

Este o realitate simplă că cei care-şi promovează o cauză caută cea mai simpatică ilustraţie.

Eşti un activist pentru drepturile animalelor? Aceşti pui de foci adorabili care vor fi ciomăgiţi pentru blana lor albă curată generează atacuri furibunde, în ciuda faptului că sunt o sursă majoră de venituri pentru vânători?

Vreţi să “salvaţi balenele?” Atunci ignoraţi drepturile vânătorilor autohtoni, care le pot consideră că fiind tone plutitoare de sushi.

Respingeţi să purtaţi “blană” şi preaslăviţi munca grea a castorilor? Un alt observator ar putea vedea numai că aceste rozătoare neobosite omoară copaci verzi nevinovaţi pentru a crea baraje cu “febra castorului” (giardioza – o boală intestinală provocată de giardia – n.r) care rezultă din iazurile poluate.

Vulturul pleşuv american (pe lângă faptul că este simbolul nostru naţional) este cu mult mai atractiv decât vulturul curcan şi, astfel, este mai uşor de obţinut sprijin pentru conservarea acesteia. (Mult mai uşor decât pentru melci sau bufniţa nordică patată).

Sau, dacă doriţi să atrageţi atenţia publică împotriva abuzurilor poliţiei sau pedepsei capitale, căutaţi cazurile în care indivizii sunt eliberaţi după ani/decenii de încarcerare după ce martorii şi-au retras declaraţia şi/sau probele ADN afirmă cu desăvârşire că individul nu putea să fi comis crima.

Atât de mult se află în ochiul observatorului.

La fel cum teroristul unuia este luptătorul pentru libertate al altuia; o femeie apărătoare a drepturilor omului este obstrucţionista penală a altuia.

Astfel, Anastasia Lin şi-a luat ciomegele ei împotriva abuzurilor drepturilor omului în China, în special persecuţia împotriva Falun Gong. Rolul ei în filmul ce nu a fost încă lansat, “Lotusul Roşu,” dedicat unui practicant Falun Gong închis şi torturat, a atins în mod clar un nerv în rândul autorităţilor chineze.

Efortul lor ulterior pentru a o stopa pe Lin a fost îndreptat grosolan împotriva familiei ei din China. Recursul jalnic al tatălui ca ea să înceteze şi să renunţe a pus-o într-o dilemă grea.

Dar sincer, la ce se aştepta? Autorităţile din China au demonstrat consistent o persecuţie constantă şi absurdă împotriva susţinătorilor Falun Gong atât pe plan intern cât şi internaţional. Obiectivul lor este suprimarea lor.

A fost Lin atât de naivă ca să presupună că nivelul criticilor îndreptate împotriva atitudinilor şi acţiunilor regimului chinez cuprinse în “Lotusul Roşu” ar trece neobservat sau neremarcat de către autorităţile de la Beijing? Dacă da, ea a greşit.

Din nou, să fim realişti. Republica Populară Chineză a evoluat considerabil în cei 65 ani de când a câştigat războiul civil în 1949 şi a preluat puterea. Statul maoist din acele zile a ucis şi suprimat milioane de chinezi. Ulterior, şi-a îndreptat epurările repetate şi nemiloase împotriva tuturor celor consideraţi recalcitranţi şi a umplut lagărele de concentrare şi de “reeducare”cu ei.

Ultima suflare a efortului maoist de a reaprinde fervoarea revoluţionară în timpul Revoluţiei Culturale a distrus mai mult de o generaţie. În mod evident, tatăl lui Lin este conştient de acest trecut teribil.

Autorităţile de la Beijing ar prefera autocenzura doamnei Lin.

Cineva trebuie să fie recunoscător că tatăl lui Lin (şi toţi ceilalţi membri ai familiei în China), nu au fost sechestraţi şi executaţi. Autorităţile de la Beijing ar prefera autocenzura lui Lin, dar, de asemenea, ea trebuie să fie conştientă de faptul că în timp ce libertatea ei de a vorbi poate satisface dorinţa de promovare a drepturilor omului, asta i-ar putea costa scump familia.

Totuşi, există o paralelă. Cu o generaţie în urmă, guvernul Statelor Unite se confrunta cu problema evreilor “refusniks” în Uniunea Sovietică. Aceste persoane şi-au căutat libertatea şi au părăsit URSS-ul pentru Israel. Ar fi generat aducerea la cunoştinţa publicului a situaţiei lor o reacţie mai dură a autorităţile sovietice? Răspunsul evreilor refusniks a fost clar: acela că ar suferi un abuz mai mare având situaţia lor cunoscută decât să sufere în timp ce lumea era ignorantă în aceasta prvinţă.

Numai Anastasia Lin poate lua această decizie.

David T. Jones este un ofiţer senior pensionat al serviciilor străine al Departamentului de Stat american, care a publicat sute de cărţi, articole şi comentarii cu privire la problemele bilaterale SUA-Canada şi politică externă generală. În timpul unei cariere care a durat peste 30 de ani, el s-a concentrat pe probleme politico-militare, fiind consilier pentru doi şefi se stat major. El a publicat recent “Alternative Nord Americane:. Ce pot învăţa Canada şi Statele Unite una de la alta”.

Articol tradus după  http://www.theepochtimes.com/n3/1386711-miss-world-canada-and-human-rights-realities/