Condamnarea globală a recoltării forţate de organe din China, creşte
Condamnarea globală a recoltării forţate de organe din China este în creştere, însă magnitudinea acestei crime atroce, aprobate de stat, împotriva practicanţilor Flaun Gong în China, încă nu este expusă în întregime.
Din ce în ce mai multe dovezi expun recoltarea forţată de organe, pe viu, a organelor prizonierilor de conştiinţă, iar comunitatea internaţională reacţionează.
Practica oribilă a recoltării şi vânzării de organe ilegale, este aproape prea mult pentru ca cineva să înţeleagă. Această piaţă neagră a crescut peste tot în lume. Motivele acestei practici diferă: oameni care vor să-şi vândă organele, lista lungă de aşteptare a celor care-şi aşteaptă rândul la un transplant, cei care suferă de sărăcie şi care au nevoie de bani şi brokerii care negociază disecţia oamenilor vii pentru bani.
În timp ce statisticile exacte sunt greu de găsit, unii sugerează că până la 15% din transplanturile mondiale sunt făcute utilizând organe dobândite ilegal printr-o reţea internaţională de brokeri de organe de pe piaţa neagră în care brokerii aduc faţă-în-faţă primitori, donatori şi chirurgi de transplant.
Riscurile, atât pentru donator, cât şi pentru beneficiar sunt mari, iar procesul este nereglementat, ilegal. Cu excepţia Chinei.
Astfel, la emisiunea “True Crime“, personalitatea americană de televiziune Dr. Oz a spus: “Numai în China, a fost dezvăluit, că în spitale sunt recoltate anual circa 11.000 de organe de la prizonieri politici”.
Publicaţia australiană Newsweekly a publicat o evaluare cuprinzătoare a dovezilor incontestabile prezentate în documentarul premiat Harvested Alive: Killing Falun Gong în China. Între timp, într-o propunere făcută Comitetului Permanent al Comisiei privind traficul de fiinţe umane şi turismul pentru transplant de organe, organizaţia “Avocaţii Australieni pentru Drepturile Omului” solicită guvernului australian “să protejeze australienii care călătoresc în străinătate şi victimele traficului de organe prin extinderea legilor penale actuale, care au loc în străinătate.”
În mass-media elveţiană de limbă franceză, Le Temps, şeful Departamentului de Economie şi Drepturile Omului al Amnesty Internaţional din Elveţia, a obiectat la includerea Chinei la cel de-al 14-lea Congres Internaţional privind donarea de organe ce va avea loc la Geneva. Ea a subliniat că, în ciuda promisiunilor Chinei, noile registre ale donaţiilor de organe nu asigură transparenţa procesului donării, iar sursele de organe nu sunt identificate, potrivit reglementărilor OMS despre transplantul de organe umane. În plus, China refuză controalele independente şi externe, lăsând preconizata implementare a programului neverificabilă.
De când regimul chinez a preluat controlul asupra Hong Kong-ului acum 20 de ani, la fiecare 1 octombrie protestatarii au deplâns public regresul în domeniile libertăţilor, drepturilor omului şi al statului de drept. Peste 2,5 milioane de persoane au semnat o petiţie prin care se cere ca fostul lider chinez Jiang Zemin să fie deferit justiţiei pentru iniţierea persecuţiei şi recoltarea forţată, pe viu, a organelor practicanţilor Falun Gong.
Într-o serie de bloguri video, un disident miliardar chinez expatriat acuză liderii guvernamentali de la cel mai înalt nivel că beneficiază direct de recoltarea forţată de organe de la deţinuţi. Astfel, el susţine că cinci persoane au fost ucise pentru a furniza fiului lui Jiang Zemin organe pentru trei operaţii de transplant renal şi că alţi oficiali de rang superior au obţinut, de asemenea, organe pentru ei înşişi sau pentru membri ai familiei lor de la prizonieri ucişi la cerere pentru organele lor.