China spune că a oprit recoltarea de organe, dar dovezile o contrazic
În 2005, China a declarat în mod public ceea ce mulţi deja credeau: că sistemul său de transplant a fost construit pe recoltarea de organe de la criminali condamnaţi la moarte (“prizonierii executaţi”). Conform declaraţiilor făcute de oficiali, această practică a fost interzisă începând din ianuarie 2015, cu organe acum provenite de la donatori cetăţeni voluntari.
Pe baza acestor pretenţii de reformă, medicii de transplant din China speră să participe la conferinţe internaţionale şi reuniuni la nivel înalt, să-şi publice lucrările în reviste de prestigiu de limbă engleză şi să se angajeze în colaborări academice.
Dar evenimentele recente dezavuează această imagine oarecum roz a fenonemului de donare de organe şi reforma transplantului în China.
Evidenţe contradictorii
În primul rând, Vaticanul a fost condamnat pe scară largă pentru invitarea oficialilor de transplant chinezi la conferinţa Academiei Pontificale de Ştiinţe privind traficul de organe şi turismul pentru transplanturi ce a avut lor între 7-8 februarie a.c.
Plângerile centrate pe implicarea lui Huang Jiefu, actualul preşedinte al Comitetului Naţional de Donare şi Transplant de Organe, ex-ministru adjunct al sănătăţii, membru al Conferinţei Consultative Politice a Poporului a Partidului Comunist Chinez şi director adjunct al comitetului de partid secret însărcinat cu starea de sănătate a cadrelor de top.
Au existat dubii că Huang ar prezenta o imagine corectă sau completă a achiziţiilor de organe în China. El a furnizat dovezi contradictorii ale surselor de organe în China, timp de mai mulţi ani.
Acoperirea mediatică a provocat o situaţie jenantă Vaticanului şi se pare că a dus la anularea discursului planificat al Papei la conferinţă. După întrebări persistente, Huang a recunoscut că transplanturile de organe de la prizonieri încă mai există. El a citat dimensiunea vastă a ţării sale ca un impediment în calea reformei.
Mai multe tipuri de articole au atras atenţia asupra dublului sens al termenului “prizonier executat.” Şi investigatori independenţi au identificat că acestea includ prizonieri de conştiinţă, care sunt executaţi pentru organele lor, fără proces, precum şi prizonieri condamnaţi la moarte ale căror organe sunt recoltate după executarea judiciară.
În 2005, Huang a comandat doi ficaţi de rezervă ca back-up pentru o procedură dificilă din punct de vedere tehnic. Este greu de imaginat cum acest ordin ar fi putut fi îndeplinit într-un sistem bazat exclusiv pe organe de la prizonierii condamnaţi la moarte. Deţinuţii trebuie să fie executaţi în termen de şapte zile de la condamnarea la moarte, în conformitate cu legislaţia chineză, şi de multe ori nu sunt suficient de sănătoşi pentru a dona organe.
Dar ordinul lui Huang este în concordanţă cu un sistem în care organele deţinuţilor sunt abundente, disponibile imediat şi cu compatibilitatea sanguină făcută în avans. Altfel spus, deţinuţii care îşi aşteaptă moartea în funcţie de convenienţa chirurgului.
Chirurg de transplant prolific
Huang nu a fost singurul oficial senior în sistemul de transplant din China, care a fost criticat săptămâna trecută. Profesorul Mario Mondelli, redactor al revistei Liver Internaţional, a anunţat retragerea unui document al cărui autori erau chinezi pe motiv că aceştia nu au putut demonstra că organele utilizate în cercetările lor au provenit de la donatori voluntari.
Autorii au susţinut că nu au fost folosite organe de la prizonierii executaţi, dar atunci când au fost provocaţi de trei cadre universitare (inclusiv de autoarea articolului ca parte a rolului meu în Coaliţia Internaţională pentru Stoparea Jafului de Organe în China), aceştia nu au putut să furnizeze o astfel de dovadă.
Autorul principal al studiului este Zheng Shusen, unul dintre chirurgi de transplant cele mai renumiţi ai Chinei. El este academician în Academia Chineză de Inginerie şi preşedinte al Primului Spitalului afiliat al Universităţii Medicale din Zhejiang, unde acesta este chirurg şef specializat în transplantul de ficat.
Din 2001, el a fost director fondator al centrului de transplant al spitalului, afiliat cu Ministerul chinez al Sănătăţii. În plus, Zheng este vice-preşedinte al Asociaţiei Medicale din China, redactor-şef al Jurnalului chinez de transplant de organe şi fostul preşedinte al Societăţii Chineze de Transplant.
Ca unul dintre arhitecţii sistemului de transplant din China, realizările lui Zheng în transplantul de ficat sunt impresionante. La data de 28 ianuarie 2005, Zheng şi grupul său chirurgical au efectuat cinci transplanturi de ficat într-o singură zi şi un total de 11 în acea săptămână.
Zheng a scris, de asemenea, o lucrare despre efectuarea de 46 de transplanturi de ficat de urgenţă, între ianuarie 2000 şi decembrie 2004. În loc să-şi aştepte rândul pe o listă de aşteptare, aceşti pacienţi au primit noul lor ficat, în termen de una până la trei zile de la sosirea la spital. Ceea ce sugerează din nou, o sursă bogată de organe, în timp scurt.
Website-ul propriu al spitalului lui Zheng constată că el a fost chirurgul lider în 1.957 intervenţii chirurgicale de transplant de ficat.
Deteriorarea reputaţiei
Activitatea prolifică de transplant a lui Zheng reflectă un sistem cu o mulţime de organe disponibile (de ficat). În contrast, medicii din Occident se luptă cu un deficit de organe donate.
Un indiciu cu privire la această ofertă abundentă de ficat, se poate afla într-unul dintre rolurile mai puţin cunoscute ale lui Zheng. Din 2007, el a fost preşedinte al Asociaţiei Zhejiang Anti-Cult.
Asociaţia este ramura provincială a agenţiei naţionale, cunoscută sub numele de Asociaţia Chineză anti-Cult (ACAC). Aceasta a fost înfiinţată în 2000 de către Partidul Comunist Chinez pentru a crea propaganda de calomniere a Falun Gong, o practică spirituală de şcoală budistă. ACAC născoceşte metode de convertire forţată ideologică a practicanţilor Falun Gong.
Ca şef al Asociaţiei Anti-Cult provincială, Zheng este responsabil pentru agitaţie, incitarea şi propagandă împotriva Falun Gong în Zhejiang, o provincie de 54 de milioane de oameni. Referinţele online îl arată conducând sesiuni de studiu politic, care incită la ură împotriva Falun Gong şi formarea membrilor Partidului Comunist în munca “anti-cult”.
Aceste activităţi par să meargă mână în mână cu succesele lui Zheng în domeniul transplantului. Criteriile din 2008 ale lui Hangzhou au revizuit eligibilitatea pacienţilor pentru transplantul de ficat în funcţie de dimensiunea carcinomului. Noile criterii au extins potenţiali beneficiari de ficat din China cu 52 la sută.
Acest lucru a fost, în ciuda reformei judiciare recente, care a cauzat scăderea pedepselor de condamnare la moarte în China, şi sugerează că există o altă sursă abundentă de organe disponibile.
Acum, reputaţia celor mai seniori doi oficiali ai Chinei în transplant sunt chestionate: a lui Zheng pentru pretenţiile sale false că nici un organ nu a provenit de la prizonierii executaţi nu a fost folosit în cercetările sale, precum şi descoperirea alter ego-ului “anti-cult”. Şi Huang pentru că arată din nou că nu există nici o schimbare reală în recoltarea de organe şi practica transplantului în ţară.
Autorităţile internaţionale ar trebui să solicite dovezi ale sursele reale de organe din China, înainte de a crede orice alte pretenţii cu privire la reformă.
Wendy Rogers este profesor de etică clinică la Universitatea Macquarie şi este afiliată cu Coaliţia Internaţională pentru Stoparea Jafului de Organe în China unde prezidează Comitetul Consultativ Internaţional.
Acest articol îl are ca co-autor pe Matthew Robertson, un cercetător independent despre China şi traducător cu sediul în New York City, şi fost jurnalist şi redactor al Epoch Times.
Acest articol a fost publicat iniţial pe The Conversation.