Filmul ce dezvăluie autorul mesajului trimis din lagărul de muncă Masanjia

Mesajul SOS ascuns într-o cutie cu decoraţii de Halloween – o piatră de mormânt cumpărată de la magazinul Kmart, aflat peste ocean de locul de unde a fost scris mesajul disperat – a stat în cutie într-o magazie din Damasc, Ore., timp de doi ani, până când Julie Keith l-a scos la lumină.  Spre surprinderea ei, înăuntrul cutiei aceasta a găsit un mesaj, scris de mână, în engleză şi chineză.

“Domnule: Dacă aţi cumpărat acest produs, vă rugăm să trimiteţi această scrisoare către Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului”, începea mesajul scris dintr-unul din lagărele de muncă forţată din China. “Mii de oameni persecutaţi de guvernul Partidului Comunist Chinez vă vor mulţumi şi îşi vor aminti de dvs. pentru totdeauna”.

Keith nu a reușit să contacteze o organizaţie pentru drepturile omului, însă a contactat publicația Oregonian. Mesajul a atras în scurt timp atenţia presei la nivel mondial. Prin presiunea internaţională, povestea a provocat schimbări istorice în China, guvernul comunist declarând că va închide lagărele de muncă, inclusiv pe cel în care fusese făcută piatra de mormânt – infamul lagăr Masanjia.

Acum, pentru prima dată, întreaga povestea este ilustrată în limba engleză, într-un documentar care dezvăluie adevărata identitate a autorului scrisorii. În noul său documentar, regizorul canadian Leonard Lee, câştigătorul premiului Peabody, a colaborat cu omul care a scris mesajul – Sun Yi – şi  cu un realizator de filme anonim din China.

Letter from Masanjia (Scrisoarea din Masanjia) a avut premiera mondială la prestigiosul festival de documentare Hot Docs în Toronto, înainte de a putea fi vizionat la festivalul DOXA în acest weekend în Vancouver, Canada.

În filmele sale, regizorul Leon Lee, care s-a născut în China şi locuieşte acum în Surrey, BC, așterne pe peliculă povestiri despre China contemporană ce nu pot fi spuse din China. Printre ele se numără și documentarul Human Harvest  – despre recoltarea ilegală de organe – care a primit prestigiosul premiu Peabody în 2014. După ce a văzut ştirile despre această scrisoare, a contactat-o pe doamna Keith şi a încercat să-l găsească pe cel care a scris-o. În cele din urmă, în 2016, Lee l-a găsit pe Sun, cu ajutorul jurnaliştilor disidenţi clandestini din China.

A fost aranjat un apel Skype criptat. Sun lucra la o carte despre povestea sa, dar simţea că un film ar fi avut un impact mai puternic, însă, nu ştia să producă un film sau să opereze o cameră de luat vederi. Şi nu era prudent ca Leon Lee să se întoarcă în China, dat fiind filmele sale anterioare. “Noi doi trebuia să lucrăm împreună pentru a realiza acest lucru”, spune Lee, în vârstă de 37 de ani.

Pe Skype, Lee l-a instruit pe Sun în arta filmării, i-a spus ce fel de echipament să cumpere şi i-a cerut să găsească un partener de încredere pentru proiect. Sun a trimis imaginile printr-o aplicaţie de tip dropbox criptat, Lee le-a verificat, a oferit feedback şi, periodic, materialele au fost trimise prin reţele clandenstine pe un hard disk criptat. Odată ce Lee a primit hard diskul, Sun i-a trimis parola. “A fost creat într-un mod în care, dacă introduceam o parolă greşită, atunci hard disk-ul ar fi fost blocat permanent şi toate materialele ar fi fost șterse”, notează Lee.

În acest fel, Sun şi partenerul său anonim au documentat povestea despre aderarea la mişcarea Falun Gong, care a fost ulterior scoasă în afara legii; tortura oribilă la care Sun a fost supus în lagărul de muncă; şi campania clandestină de scriere a scrisorilor – aproximativ 20 de mesaje SOS puse în cutiile cu decoraţiuni de Halloween ambalate pentru Occident.

Până când unul dintre aceste mesaje a ajuns pe paginile ziarelor, Sun a fost eliberat. El a reuşit în cele din urmă sa scape din China şi să ajungă în Jakarta, unde a solicitat statutul de refugiat. În sfârşit, Sun şi Lee se puteau întâlni personal.

“Până atunci am comunicat frecvent cu el, timp de peste un an, era ca un vechi prieten. Îl ştiam cu adevărat “, spune Lee. “Dar întâlnindu-mă cu el, mă tot întrebam cum de un om atât de blând şi liniştit poseda o asemenea forţă.”

Doamna Keith a călătorit şi ea în Jakarta, iar întâlnirea lor este documentată în film.

“Scrisoarea din Masanjia” include, de asemenea, interviuri cu doi dintre foştii gardieni ai lagărului de muncă Masanjia în care se afla Sun,  care apar sub condiţia anonimatului în film. În timp ce Lee şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa lor dacă ar fi apărut în documentar, Sun a susţinut includerea lor, spunându-i lui Lee, “Nu numai că aceasta va ajuta filmul, dar îi va ajuta și pe aceşti gardieni – îşi aminteşte Lee – pentru că ştia că erau plini de remuşcări. Ceea ce s-a dovedit a fi adevărat; mi-au spus după interviu că au fost foarte uşuraţi. Pentru prima dată în viaţa lor, au făcut ceva drept”.

Leon Lee, care locuieşte în Canada din 2006, spune că puterea economică a Chinei a făcut dificilă distribuirea filmelor sale anterioare. “Mulţi distribuitori şi companii din această industrie se bazează pe China acum pentru că este o piaţă atât de mare, iar mulţi oameni mi-au spus între patru ochi că le place filmul, dar nu îl pot distribui”.

În ciuda acestui obstacol, Lee speră că “Scrisoarea din Masanjia” va fi vizionat pe tot globul şi că mesajul său va provoaca şi alte acţiuni.

“Sun Yi a scris aproximativ 20 de scrisori; aceasta este singura care a ieşit din China. Dacă Julie ar fi renunţat sau nu-i păsa, atunci nu se întâmpla nimic. Zeci de mii de oameni … ar putea fi încă închişi în lagărele de muncă din toată China. Cred că ceea ce încerc să exprim în film este că dacă o femeie obişnuită poate prin mica ei acţiune să facă ceva, ce s-ar întâmpla dacă mai mulţi oameni ar face ceva?”.

“Sperăm ca, după ce vor afla despre povestea incredibilă a lui Sun Yi, oamenii se vor simţi inspiraţi şi încurajaţi să facă ceva privitor la nedreptatea pe care o văd. Destul de des oamenii se gândesc: cum a-şi putea face ceva? Este o problemă atât de complexă (…) ce aș putea să fac de unul singur? Acum, din această poveste ştim că oricine poate face ceva şi că niciodată nu putem şti ce s-ar întâmpla”.