„Când vom vedea sfârșitul nedreptății? Când cei care nu sunt
victimele sale vor simți tot atâta ofensă ca aceia care sunt.”
Solon
Transplantul de organe, unul din miracolele domeniului medical al secolului douăzeci, a prelungit şi ameliorat vieţile sutelor de mii de pacienţi din întreaga lume. Multitudinea de progrese ştiinţifice şi clinice, de o importanță majoră, pe care le-au atins specialiştii dedicaţi din domeniului sănătăţii, precum şi numeroasele acte de generozitate ale donatorilor de organe şi ale familiilor lor, au făcut ca transplantul de organe să devină nu numai o terapie de salvare a vieţilor, ci şi un simbol al solidarității umane.
Dacă este efectuat în conformitate cu legea și etica medicală, transplantul de organe este cu siguranță una dintre cele mai mari realizări ale medicinii moderne. Este o procedură care poate salva vieți, dar care poate, de asemenea, lua vieți.
Problema principală în transplant este discrepanța majoră între cererea de organe și oferta mică a acestora. Uneori, când o persoană care se află pe lista de așteptare și singura speranță de a‑și prelungi viața este de a obține un organ, ea poate fi capabilă de gesturi extreme. Astfel, s‑a dezvoltat o piață neagră a organelor în cadrul căreia niciun principiu nu mai este respectat. „Donatorii” din această piață sunt întotdeauna persoane aparținând populațiilor vulnerabile.
Cel mai grav este atunci când o asemenea piață este oficializată la nivel de stat.
Astfel, raporte de investigație extrem de riguros documentate asupra realizării transplantelor de organe în China, descriu cum prizonierii de conștiință – practicanții Falun Gong – au devenit forțat donatori de organe, după care orice informații privind soarta lor au dispărut.
După un deceniu de cercetare efectuat de investigatorii internaționali s-a constatat că regimul chinez ucide în mod sistematic prizonierii de conștiință la cerere pentru a-și alimenta industria vastă de transplant de organe.
Ȋntr-o lume dominată de interese politice, economice, sociale, zdruncinarea din temelii a ierarhiei valorilor este inerentă, ducând la o criză de sens, la o depărtare de modelele autentice, la o devianţă socială, fapt care-și pune amprenta asupra individului și societății deopotrivă. Gândirii i se sugerează cum și în ce direcție să se manifeste, exprimării i se pune cenzura gândirii, iar conștiința devine robotică. Din nefericire aceste lucruri se întâmplă în vremurile pe care cu toții le trăim, nu într-o incursiune în istorie, după cum ați fi tentați să credeți.
Este dificil de imaginat cum astfel de lucruri se petrec în vremurile pe care le trăim, însă, dovezile conving că totul este cât se poate de real.
Sentimentelor de uimire, indignare și de revoltă prin care trecem după ce citim aceste lucruri, li se adaugă în final dorința de a face ceva, în spiritul obligației cel puțin morale de a avea o contribuție activă la binele celor din jurul nostru.
Vă invităm să încercăm să înțelegem fenomenul recoltării forțate de organe în China și să ajutăm împreună la stoparea lui.