Despre noi

Transplantul de organe, unul din miracolele domeniului medical al secolului douăzeci, a prelungit şi ameliorat vieţile sutelor de mii de pacienţi din întreaga lume. Multitudinea de progrese ştiinţifice şi clinice, de o importanță majoră, pe care le-au atins specialiştii dedicaţi din domeniului sănătăţii, precum şi numeroasele acte de generozitate ale donatorilor de organe şi ale familiilor lor, au făcut ca transplantul de organe să devină nu numai o terapie de salvare a vieţilor, ci şi un simbol al solidarității umane.

Totuşi, aceste realizări au fost pătate de către numeroasele rapoarte cu privire la traficul de fiinţe umane folosite ca surse de organe şi cu privire la pacienţii – turişti proveniţi din ţări bogate şi care călătoresc în străinătate în scopul procurării organelor de la oameni săraci. În acest context încercăm să aducem problema recoltării forțate de organe de la prizonierii de conștiință (practicați Falun Gong, uiguri, tibetani, creștinii aparținând bisericilor clandestine) din China în atenția publicului și a factorilor de decizie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat statelor membre „să ia măsuri de protejare ale celor mai sărace şi vulnerabile pături sociale contra turismului de transplant şi comercializării cu ţesuturi şi organe, inclusiv atenţionarea asupra problemei mai largi cu privire la traficul internaţional de ţesuturi şi organe umane”

Astfel, ne propunem să promovăm drepturile celei mai vulnerabile pături sociale din China,  prizonierii de conștiință,  prin publicarea, cercetarea și diseminarea informațiilor și cercetărilor referitoare la recoltarea forțată de organe condusă de către Partidul Comunist Chinez.

Vă mulțumim pentru susținere!