Complicitățile costă vieți omeneşti

Tocmai am citit o știre care vorbește despre un document gata să fie semnat de autoritățile italiene potrivit căruia victimelor coronavirusului din Italia li se va interzice accesul la terapie intensivă dacă au vârsta de peste 80 de ani şi sunt în stare critică, în cazul în care numărul paturilor de spital disponibile va fi insuficient.

Nu este prima dată când complicitățile costă vieți omeneşti. Iar acest lucru se leagă de cea mai mare monstruozitate a istoriei contemporane: recoltarea pe viu a organelor prizonierilor de conștiință în China (în marea lor majoritate practicanți Falun Gong, dar și uiguri, creștini etc).

Redau mai jos un mic fragment din cartea “Recoltarea Sângeroasă”, scrisă de fostul secretar de stat canadian David Kilgour si de reputatul avocat de drepturile omului, David Matas, pe care am avut onoarea s-o traduc și s-o editez acum câțiva ani cu ajutorul câtorva colegi cărora le mulțumesc.

Astfel,în 1930 în Germania, ca pretutindeni, existau oameni în îngrijire instituțională pe termen lung. “Asemenea pacienți manifestă diferite grade de interacțiune cu îngrijitorii lor: la un capăt al spectrului nu există nicio dovadă de conștientizare sau capacitate senzorială. A apărut punctul de vedere, așa cum se întâmplă în mod inevitabil, că dacă morțile lor ar decurge în liniște n-ar fi nici o pierdere. Poate că ar fi o binecuvântare. Că ar fi cu siguranță o ușurare pentru familiile lor. Că ar mai fi salvate resursele de timp, bani, dragoste și devotament din partea părinților și asistentelor medicale care ar putea deveni disponibile pentru un scop mai bun. Starea lor a fost ilustrată în expresia germană lebensunwertes Leben, care înseamnă „viață nedemnă de viață”.

Întrebarea etică a fost dacă se permitea adoptarea activă a oricăror măsuri pentru inducerea decesului acestor persoane; în paralel, a apărut problema medicală referitoare la modul în care demersul respectiv se putea realiza. Acest lucru, în sine, este important, deoarece, în cazul în care adevărul despre lucrurile pe care le facem poate fi mascat de argumentul secundar al intenției, ar putea fi permisă inducerea decesului. Au fost luate în considerare diverse metode. Punerea în aplicare a unei politici de creștere a sedării pentru a reduce orice suferință posibilă era una dintre metode. O alta era înfometarea prin subalimentarea sistematică sau hrănirea prin intermediul unui regim alimentar conceput pentru a fi deficitar în unele componente esențiale. Dar cum să se pună în aplicare o politică în acest sens?

O echipă de medici a fost rugată să elaboreze un chestionar, un formular, pe care ar putea fi colectate informații despre nivelul funcțional al individului. Lucrul a fost realizat și criteriile au fost stabilite. Aceste chestionare au fost completate pentru toți potențialii pacienți lebensunwertes Leben de un alt set de medici. Se pare că îngrijitorii care au completat aceste formulare erau înclinați să exagereze gradul de handicapare al pacienților, evident, sperând că acest lucru le va crește tarifele, cazurile implicând mai multă „îngrijire”, nu mai puțină. Formularele au ajuns, apoi, la trei evaluatori independenți, care, la rândul lor, au fost rugați să formuleze un punct de vedere pe baza unor criterii date, pentru a stabili dacă această viață era una care să merite trăită. Cel de-al doilea și al treilea evaluator puteau vedea opiniile evaluatorilor anteriori de pe formular, ceea ce a avut drept efect încurajarea unanimității. Formularele s-au întors la birou și echipe de transport medical au fost expediate pentru a transporta aceste persoane identificate ca lebensunwertes Leben la un alt amplasament în care tratamentul a fost administrat. În cele din urmă, un medic scria un certificat de deces plauzibil. Și așa s-au desfășurat lucrurile. Roțile se învârteau, dar nimeni nu știa scopul întregii mașinații. A fost lăsată o dovadă a actelor, deci putem fi siguri că ceea ce scriu s-a întâmplat de fapt. Au fost lăsați pe dinafară cei care aveau o suspiciune despre ceea ce se întâmpla și s-au dovedit a „nu fi la nivelul așteptărilor”. Ei puteau fi eliberați din acele funcții și transferați la alte locuri de muncă. Odată cu debutul războiului a urmat oroarea de neimaginat, dar lucrurile care au prefigurat planurile pentru ceea ce s-a întâmplat după aceea au fost exact politicile și metodele dezvoltate în cazul celor cu lebensunwertes Leben – iar medicii au fost implicați pe tot parcursul procesului.

Cum se leagă acest lucru de transplant? Prin natura sa, există, de asemenea, mecanisme care pun în mișcare această mașinărie. Îngrijitorii potențialului donator nu văd niciun viitor pentru salariile lor dependente de sistem. Ei informează coordonatorii de transplant, care au lăudabila misiune de a maximaliza oportunitățile pentru mai mulți potențiali primitori de organe și de a depune efort pentru obținerea acordului din partea familiilor. O rețea internațională, instituită pe bază de echitate, este informată cu privire la disponibilitatea donatorilor de organe. Echipa de recuperare desemnată formată, de obicei, din chirurgi rezidenți, sau așa-numiți „cercetători” sau asociați pentru transplant, se duce unde este trimisă. Asta se întâmplă aproape întotdeauna la miezul nopții, atunci când sălile de operație sunt gratuite și traseele rutiere și aeriene sunt libere, iar operația este întotdeauna sub presiunea extremă a timpului, pentru a maximaliza calitatea organelor. Între timp, echipele de transplant sună primitori de organe de pe listele de așteptare și pregătesc operații de transplant de urgență, în mai multe spitale diferite – toate, contra cronometru. Presiunea timpului, dispersia geografică, complexitatea compatibilității pentru mai multe organe, necesitatea de a respecta confidențialitatea și anonimatul donatorului și primitorului, precum și logistica în sine înseamnă că niciun membru al personalului medical nu are o privire de ansamblu asupra întregului proces. Și nici nu ar fi de așteptat așa ceva în China. Aceasta este ceea ce face lucrurile plauzibile și face ca doctorii înșiși să poată fi, în mare parte, în necunoștință de cauză, sau în orice caz le dă beneficiul ca, fiind la distanță mare, să se poată preface că nu văd și nu aud.

Dezvăluirea sursei exacte a tuturor organelor de la donatori, împreună cu toate formalitățile complete și transparente, ar fi suficient pentru respingerea acuzațiilor, dar, interesant, acest lucru poate fi dificil de realizat chiar și în țări mai deschise decât este China în prezent. În circumstanțele în care am fost implicat a existat o înțelegere explicită că procesul (de prelevare, n.trad.) poate începe numai atunci când asta este ceea ce donatorul și-ar fi dorit. Cu toate acestea, este cert că nu am fost niciodată în poziția de a inspecta documentația procesului de oferire a consimțământului. Inimile au ajuns în sala noastră de operație fără un nume atașat și, până la acel moment primitorul fusese anesteziat și eram pe cale de a-i extrage inima bolnavă.

Factorii care fac acuzațiile plauzibile sunt compartimentarea elementelor logistice și tehnice, așa cum este descris procesul de transplant oriunde, precum și necesitatea rapidității. Ceea ce face (acuzațiile, n.trad.) credibile reprezintă diferența dintre numărul raportat de transplanturi, comparativ cu ceea ce este posibil în alte țări; intervalele scurte de așteptare și încrederea cu care operațiile sunt oferite pe piața de sănătate la nivel mondial; precum și efectuarea analizelor sanguine de rutină membrilor Falun Gong”.