Profesor universitar australian investigat pentru declarațiile sale privind recoltarea de organe din China
Un profesor universitar australian cunoscut pentru comentariile sale defăimătoare despre grupul spiritual Falun Gong este cercetat de universitatea sa pentru abateri academice.
Campbell Fraser, lector senior la Departamentul de Relații Internaționale și Studii Asiatice al Universității Griffith, care a efectuat cercetări privind abuzul transplantului de organe în ultimii ani, este adesea citat de presa chineză de stat ca susținând afirmația Beijingului că recoltarea de organe de la prizonierii de conștiință nu există.
Potrivit unui raport recent al publicației The Australian un membru al Asociației Falun Dafa din Australia s-a plâns oficial de declarațiile academice ale lui Fraser în cadrul unei audieri a Parlamentului australian privind problema traficului de organe și a turismului de transplant de organe.
În prezent, el este investigat de universitate pentru a treia oară, potrivit The Australian. Publicația a relatat că universitatea investighează un incident din 2016 în care Fraser a intervievat 11 practicanți Falun Gong în Sydney pentru un proiect academic, dar a respins mărturia lor ca fiind lipsită de credibilitate.
În plus, în timpul unui program de televiziune din februarie 2017 difuzat de CCTV – postul TV al Partidului Comunist – Fraser a căutat să discrediteze cercetarea efectuată de experții Coaliției Internaționale pentru Abuzul Transplanturilor din China. “În mod evident, ei folosesc așa-numita recoltare de organe pentru a obține un anumit obiectiv politic”, a notat el.
Fraser, care spune că continuă să se îndoiască că recoltarea forțată de organe este efectuată pe scară largă în China, se confruntă în prezent cu interdicția de a călători în străinătate sau de a face declarații mass-media, potrivit The Australian. El a declarat că ancheta actuală privind abaterile academice este ce-a de-a treia în care a fost implicat și că a fost găsit nevinovat în primele două.
Când a fost contactat de publicația citată mai sus, Fraser a afirmat că a fost invitat să vorbească la conferințe internaționale privind traficul de organe de către China și că regimul chinez i-a plătit cheltuielile legate de călătoriile sale. Cu toate acestea, el a negat că este “sub controlul Chinei”.
Între timp, universitatea le-a spus celor de la The Australian că nu comentează în mod public despre investigațiile în curs de desfășurare, dar a adăugat că: “Susținem dreptul academicienilor noștri de a vorbi public în domeniul lor de expertiză. Falun Gong se află în afara ariei de expertiză academică a doctorului Fraser … universitatea nu va susține nici un comentariu al unui academician care nu este justificat sau este potențial defăimător pentru alte organizații sau persoane”.
De exemplu, într-un articol din august 2017 al publicației chineze de stat în limba engleză China Daily, Fraser a fost citat ca un expert care crede că cercetările anterioare privind recoltarea de organe au fost falsificate și că practicanții Falun Gong au născocit acuzațiile. “Nu putem lăsa un cult să stea în calea noastră”, a spus acesta, repetând o frază cheie a propagandei regimului chinez.
Acest lucru se întâmplă în ciuda mai multor studii independente realizate de experții din domeniul drepturilor omului și de profesioniștii din domeniul medical care găsesc dovezi ample că regimul chinez continuă să recolteze organele prizonierilor de conștiință. Un raport din iulie al Centrului de Cercetare China Organ Harvest Research Center, de exemplu, citează ca dovadă faptul că numărul de transplanturi continuă să depășească numărul donațiilor legale iar organele sunt încă disponibile “la cerere” turiștilor străini și că nu există încă nici o supraveghere a sistemului de transplant.
În ultimii ani, câțiva cercetători independenți au efectuat studii care arată că prelevarea forțată a organelor de la donatori fără consimțământ – practicanții Falun Gong și alți prizonieri de conștiință din China – are loc pe scară largă.
Articolul original poate fi citit aici