Legislație

Problema combaterii fenomenelor legate de comercializarea corpului uman a făcut obiectul unor reglementări prin convenții internaționale. În special, protocolul adițional privind transplantul de organe și țesuturi de origine umană, atașat la Convenția Consiliului Europei privind Drepturile Omului și Biomedicină semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997, nu numai că declară că organismul uman nu ar trebui să fie sursă de câştig economic, ci impune obligația de a interzice traficul.

În 2004, Organizația Mondială a Sănătății a solicitat statelor membre să ia măsuri pentru a proteja grupurile cele mai defavorizate, prevenind cumpărarea și vânzarea de organe umane pentru transplant. De asemenea, ea a cerut statelor membre să ia în considerare impunerea interdicțiilor cu privire la toate tipurile de publicitate, inclusiv cea de pe Internet, care încurajează sau împinge la intermediere pentru profit.

România a semnat Convenţia pentru protecția drepturilor omului şi a demnitații fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei și medicinei (denumită pe scurt Convenția privind drepturile omului și  biomedicină sau Convenția de la Oviedo) în 4 aprilie 1997 şi a ratificat-o prin Legea nr. 17/2001. Convenția este un document al Consiliului Europei.

Protocolul adiţional al acestei Convenții, referitor la transplantul de organe şi de ţesuturi de origine umană, este conceput pentru a reglementa aspecte juridice și bioetice din domeniul transplantului. Semnarea sa conduce la promovarea cooperării cu statele membre ale Consiliului Europei pentru prevenirea comercializării elementelor corpului uman şi alinierea ţării noastre la progresele ştiinţelor medicale din spaţiul european. România a semnat Protocolul la 20 februarie 2015.

Prevederile Protocolului adiţional privind combaterea traficului de organe şi ţesuturi, şi anume: protejarea minorilor, a persoanelor defavorizate, respectarea tuturor prevederilor naţionale privind acordul pentru donare, prevenirea recoltărilor şi a procedurilor de transplant ilicite, se regăsesc în legislaţia natională (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – Titlul VI – cu modificările şi completările ulterioare).

Prevederile Protocolului au devenit punct de referinţă privind legislaţia europeană în domeniul transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

Cadrul normativ al UE, transpus în legislaţia natională, care stabilește măsuri în domeniul prevăzut, este constituit de:

–Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea,  stocarea şi distribuirea țesuturilor și a celulelor umane care reglementează activitatea de transplant tisular și celular pe teritoriul Europei;

– Directiva 2010/53/UE are ca principiu director chiar acest Protocol. Principalul obiectiv il reprezintă asigurarea unei calitați superioare a organelor oferite pentru transplant în toate statele  membre ale Uniunii Europene, o repartizare echitabilă a organelor disponibile catre potențiali primitori, precum și protejarea donatorilor;

– Directiva 2012/25/UE reglementează schimburile transfrontaliere de organe și are la bază prevederile acestui Protocol adițional. Aceasta a fost transpusă in legislatia romanească prin Ordinul nr. 613/2014 pentru aprobarea procedurilor de informare în vederea realizarii schimbului de organe umane destinate transplantului între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene.