ONU cere regimului chinez să acorde acces oficialilor ONU în China
ONU cere Chinei să permită investigarea genocidului împotriva uigurilor. De ce nu și pe cel al practicanților Falun Gong?
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, afirmă că Organizația Națiunilor Unite este angajată într-o „negociere serioasă” cu China cu privire la acordarea accesului oficialilor ONU în provincia chineză Xinjiang pentru a investiga acuzațiile de abuzuri ale drepturilor omului în regiune împotriva uigurilor și a altor minorități musulmane.
Secretarul general al ONU a afirmat despre cele două părți că speră că “vor ajunge în curând la un acord și că Înaltul comisar pentru Drepturile Omului al ONU va putea vizita China fără restricții sau limitări”.
Acțiunea ONU survine pe fondul presiunii internaționale în creștere asupra regimului chinez cu privire la ceea ce mai multe națiuni occidentale au numit o campanie de genocid direcționată împotriva populației uigure a minorității musulmane.
Recoltarea organelor prizonierilor de conștiință
Acuzațiile de genocid nu sunt singurele acuzații cu care se confruntă regimul chinez – el este supus unei presiuni în creștere de a începe să răspundă la întrebările despre practicile sale de recoltare a organelor de la prizonierii de conștiință.
Astfel, pe 17 iunie 2019, un tribunal al poporului independent din Londra – Tribunalul Chinei – a concluzionat, dincolo de orice îndoială, că regimul a supus practicanții Falun Gong și uigurii la crime împotriva umanității.
De asemenea, Tribunalul a declarat China un “stat criminal”, acuzând regimul comunist că a aprobat și a mușamalizat recoltarea forțată de organe de peste 20 de ani. Tribunalul a intervievat peste 50 de martori și a analizat probele scrise ale industriei de 1 miliard de dolari anual.
Tribunalul a fost prezidat de Sir Geoffrey Nice, QC, care a condus anterior urmărirea penală a fostului președinte iugoslav Slobodan Milosevic la Tribunalul Penal Internațional, și a fost format din șapte experți însărcinați cu efectuarea primei analize independente a lumii privind prelevarea forțată de organe în China.
Unul dintre cei șapte experți a fost avocatul Hamid Sabi care în septembrie 2019, a prezentat concluziile Tribunalului la Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite la Geneva (https://www.youtube.com/watch?v=oP7KJ5tey4o).
Sabi a declarat că, având în vedere dovezile, Consiliul și statele membre ale ONU au acum o „obligație legală” de a aborda „conduita penală a Chinei”.
Crimele regimului chinez ajung mainstream
Grava situație și-a croit drumul chiar și în cultura populară. Un episod din octombrie 2019 al emisiunii comice de desene animate South Park care satirizează practicile represive ale regimului chinez a inclus o scenă în care un personaj face referire la acuzațiile de recoltare de organe.
O scenă din filmul din 2019 „Laundromat” regizat de Steven Soderbergh descrie în mod grafic recoltarea forțată de organe de la practicanții Falun Gong.
Experții afirmă că recoltarea forțată a organelor va deveni acum o „preocupare mondială”, si arată că unele guverne, precum Israel și Taiwan, au interzis deja cetățenilor lor să se angajeze în turismul de transplant.
Acuzațiile cu care se confruntă regimul chinez nu sunt noi. În 2008, Comitetul Împotriva Torturii din cadrul ONU a cerut Chinei să ofere „o explicaţie completă asupra sursei transplanturilor de organe”, să iniţieze o anchetă şi „să ia măsurile adecvate pentru a asigura judecarea şi pedepsirea celor vinovaţi de asemenea abuzuri.”
Odată cu trecerea timpului și sporirea presiunilor, regimul din China a ajuns, de la negarea făţişă a folosirii prizonierilor executaţi, la recunoaşterea faptului că mai mult de 90% dintre organe au provenit din acele surse. Fostul ministru chinez adjunct al sănătății, Huang Jiefu, a recunoscut că, timp de ani de zile, s-au recoltat organe fără a avea consimţământului victimelor recoltării de organe.
Astfel, în mai multe rânduri, începând din 2005, Huang Jiefu a declarat că aproape 90% din organele utilizate pentru transplant provin de la prizonieri executați. Într-un interviu din 2013 Huang Jiefu – care este el însuși chirurg specializat în transplantul hepatic – este citat ca spunând „Anul trecut am făcut peste 500 de transplanturi de ficat. Cea făcută la Guangzhou în noiembrie a fost prima donație voluntară de la un cetățean.”
Cu toate acestea, în iunie 2018, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – o agenție a Organizației Națiunilor Unite (ONU) – i-a permis lui Huang Jiefu să fie ales președinte onorific al Grupului operativ OMS pentru donații și transplanturi a organelor și țesuturilor umane în ciuda îngrijorărilor serioase cu privire la implicarea lui Huang în practicile lipsite de etică ale transplantului din China.
În timp ce Huang era ministru adjunct al sănătății, China a încălcat două orientări etice acceptate la nivel internațional:
Prima contravine Principiului 19 al Declarației Asociației Medicale Mondiale privind donarea de organe și țesuturi ce interzice utilizarea organelor deținuților executați pentru transplant, dar, cu toate acestea, recoltarea forțată a organelor practicanților Falun Gong s-a răspândit în toată China în timpul mandatului său.
Cea de-a doua contravine Principiului 5 din Principiile directoare ale OMS privind transplantul de celule, țesuturi și organe umane care stipulează că „Celulele, țesuturile și organele ar trebui donate numai în mod liber, fără nicio plată monetară sau altă recompensă de valoare monetară. Achiziționarea sau oferirea de cumpărare de celule, țesuturi sau organe pentru transplant … ar trebui interzise.” Principiile 6-8 interzic, de asemenea, plățile pentru organe. Cu toate acestea, vânzarea de organe către cei care au nevoie de transplanturi a devenit o sursă uriașă de venituri pentru spitalele chineze în aceeași perioadă.
Datorită acestor abuzuri, Organizaţia “Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe” (DAFOH) – grupul internaţional al drepturilor omului format din medici şi susţinători pentru respectarea standardelor etice de prelevare a organelor pentru transplant ce a fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Pace în anii 2017 și 2018 și a primit Premiul Maicii Tereza pentru Justiție Socială în anul 2019 – a declarat că numirea lui Huang Jiefu în grupul operativ al OMS pentru donarea și transplantul de organe și țesuturi umane este în contradicție clară cu misiunea grupului operativ al OMS, și din motive etice, DAFOH nu este de acord cu decizia OMS de desemnare a lui Huang ca președinte onorific al grupului.
Trei milioane de semnături ignorate
Spre sfârșitul anului 2012, DAFOH a inițiat o petiție către Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, cerând ONU să solicite încetarea imediată a recoltării forțate a organelor de la toți prizonierii de conștiință din China, în primul rând de la practicanții Falun Gong încarcerați, dar și de la uiguri, creștini din bisericile clandestine și tibetani. Petiția a cerut Înaltului Comisar al ONU să solicite Chinei inițierea investigației privind recoltarea forțată de organe în China, care ar putea conduce la urmărirea penală a autorilor implicați în aceste crime împotriva umanității.
În cinci ani, în intervalul 2013 – 2018, voluntarii au strâns peste 3 milioane de semnături pe această petiție, în peste 50 de țări și regiuni din întreaga lume. În special, trei țări se remarcă cu un număr remarcabil de mare de semnături: peste 450.000 de semnături au fost colectate în Marea Britanie, peste 223.000 de semnături au fost colectate în Coreea de Sud și peste 150.000 de semnături au fost colectate în Taiwan. În plus, un număr mare de semnături au venit și din Ucraina, Statele Unite și Canada. Petiția a fost semnată de asemenea de zeci de mii de români.
Atât în 2013, cât și în 2017, o delegație a DAFOH a vizitat biroul Înaltului Comisar al ONU din Geneva pentru a transmite petițiile și a cere investigarea crimelor de recoltare de organe comise de regimul comunist chinez.
Fară a avea vreun raspuns din partea ONU, DAFOH a decis să pună capăt petiției, sperând totuși că Organizația Națiunilor Unite va lua în serios apelul a 3 milioane de oameni din întreaga lume pentru a examina practica Chinei de recoltare forțată de organe vii de la prizonierii de conștiință.